vineri, 8 februarie 2013

minioane cu alune si napolitana

 minioane

Ingrediente minioane cu alune si napolitana:
  • 100 de grame de alune (sau nuci, migdale, caju, arahide etc.)
  • 2 foi de napolitana (din comert)
  • 100 de grame de unt
  • 80 de grame de zahar
  • 2 oua intregi
  • 1 plic de zahar vanilat
  • 200 de grame de ciocolata de menaj
  • 2-3 linguri de ulei
Preparare:
Pentru inceput, ne ocupam de crema de alune si ciocolata a napolitanelor, care este absolut delicioasa si pe care o putem folosi cu mare succes si pentru umplerea napolitanelor clasice, cu 4-5 straturi.
1. Alunele (sau nucile) se macina fin.
2. Intr-o craticioara se pun ouale intregi, zaharul, zaharul vanilat, untul taiat bucatele si alunele (poza 1).
3. Se fierbe totul pe aburi (intr-o cratita putin mai mare decat cea in care am pus ingredientele, cu apa care fierbe) timp de 8-10 minute timp in care se amesteca intr-una, pana cand compozitia se ingroasa (poza 2).
4. Se trage craticioara de pe foc si se adauga 100 de grame de ciocolata razuita sau picaturi, asa cum am folosit eu (poza 3).
5. Se amesteca bine pana cand ciocolata e complet topita si se lasa deoparte.
preparare crema minion cu alune si napolitana
Pentru asamblarea minioanelor, aveti nevoie de 3 prosoape de bucatarie curate, pe care le udati cu apa si apoi le stoarceti foarte bine.
1. Asezati pe planul de lucru un prosop umed intins, puneti una din foile de napolitana, acoperiti cu urmatorul prosop umed, iar foaie de napolitana si iar prosop umed (poza 1). Se lasa napolitanele sa se inmoaie cateva minute (5-10 minute maximum) pana cand vor deveni flexibile dar nu imbibate cu apa. Atentie, daca uitati de ele s-ar putea sa devina inutilizabile, daca absorb prea multa apa se vor dezintegra, asa ca e bine sa verificati frecvent cat de flexibile au devenit.
2. Odata inmuiate napolitanele, foile se taie in 2 bucati egale pe lungime. Fiecare bucata se unge cu cate 1/4 din crema pregatita (poza 2), intr-un strat subtire si uniform.
3. Se ruleaza pe rand cele 4 bucati pregatite, in cate 1 cilindru cat mai strans (poza 3). Se dau la rece cele 4 rulouri pentru 30 de minute.
4. Dupa ce au stat la frigider minimum 30 de minute, rulourile se taie in bucati de 4-5 cm. lungime (poza 4).
5. Se topesc cele 100 de grame de ciocolata ramasa impreuna cu ueliul pe baie de aburi, amestecand constant.
6. Se inmoaie capetele prajiturelelor in ciocolata topita, cu grija sa nu se pateze partea vizibila de napolitana (poza 5).
asamblare minioane cu alune si napolitana
Minioanele date prin ciocolata se aseaza pe o tava acoperita cu hartie de copt si se dau la congelator 15-20 de minute, pana se intareste bine glazura.
preparare minion cu alune si napolitana
Se pot servi deindata ce glazura s-a intarit, dar se pot pastra cu succes intr-o cutie asezata intr-un loc racoros, pana la o saptamana.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu